Scriitorul și umoristul Octavian Sava a murit la vârsta de 85 de ani

Scriitorul și umoristul Octavian Sava a murit la vârsta de 85 de ani
Publicat: 04/12/2013, 19:59
Actualizat: 21/03/2014, 17:02

Scriitorul, textierul și umoristul Octavian Sava a murit, luni seară, la vârsta de 85 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București.

Alexandru Arșinel a mai declarat pentru MEDIAFAX că „moartea lui Octavian Sava reprezintă una dintre cele mai mari pierderi, fiind printre ultimii mari scriitori ai Revistei. Destinul lui a fost legat, dincolo de televiziune și radio, și de Teatrul de Revistă «Constantin Tănase». A lucrat la multe spectacole și era un om cu care se putea lucra extrem de ușor, un scriitor de mare calitate”.

„A fost alături de teatru până în ultimul moment, iar ultima revistă (spectacol, n.r.) pe care urmează să o scoată are și texte de ale sale”, a mai spus Arșinel.

„Avea o suferință mai veche. A murit într-o discreție totală”, a declarat pentru MEDIAFAX Arșinel.

Octavian Sava a semnat textele pentru numeroase spectacole ale Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, printre care „Piei, drace!!!” (alături de Mihai Maximilian, Nae Lăzărescu, Dan Mihăescu), în regia lui Bițu Fălticineanu și Cezar Ghioca, „Veselia nu-i în criză” – musical umoristic – (alături de Mihai Maximilian, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru), în regia lui Bițu Fălticineanu, „O premieră furtunoasă”, musical după I.L.Caragiale, în regia lui Cezar Ghioca, „Omul care a văzut moartea” (alături de Marius Țeicu), în regia lui Constantin Dicu, și „Nevestele vesele”, în regia lui Alexandru Arșinel (alături de Nae Lăzărescu, Geo Tipsie, Mihai Maximilian, A Storin).

De asemenea, a lucrat la producții de televiziune, în calitate de scenarist sau producător, printre acestea numărându-se „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Cum ne-ar vrea bărbații?!” (scurtmetraj de televiziune, 1982), „Bufetul «La Senat»” (scurtmetraj de televiziune, 1973), „Recomandări” (scurtmetraj de televiziune, 1971), „Post restant” (1961), „La un restaurant de lux” (scurtmetraj de televiziune, 1994), „Avocatul” (scurtmetraj de televiziune, 1976), „Originea și evoluția vehiculelor” (scurtmetraj de televiziune, 1973), „Informații-gara” (scurtmetraj de televiziune, 1971).

A realizat primul serial radiofonic românesc, o adaptare după „Tartarin din Tarascon”, de Alphonse Daudet, care a avut premiera în august 1951.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...